România devine un pol tot mai important pentru transportul intermodal de mărfuri, în ciuda infrastructurii locale, datorită costurilor scăzute și posibilității de a reduce impactul asupra mediului. Astfel, cererea pentru transport intermodal a crescut cu 50% în prima jumătate din an comparativ cu aceeași perioadă de anul trecut, cu un interes predominant din domeniile retail, industrial și chimicale.
CFR Marfă raportează, pentru primul semestru al anului, o cifră de afaceri de 356 milioane lei, în creștere cu 36% față de aceeași perioada a anului trecut, și un profit operațional de aproximativ 77 milioane lei, arată un comunicat al companiei. În prezent, parcul inventar CFR Marfă este de 27.243 de vagoane și 907 locomotive și folosește circa 8.500 de vagoane și 220 locomotive. Peste 8.000 de vagoane neutilizate în activitatea de exploatare a societății se află în proces de valorificare prin licitatii organizate la sediul ANAF, licitații care se repetă succesiv.
PKP Cargo, cel mai mare transportator feroviar de mărfuri din Polonia și al doilea mare jucător pe piața europeană de profil, a fost nteresat de companiile românești, dar nu s-a grăbit să finalizeze tranzacția, spunând că analizează foarte atent toate riscurile.
Nouă vagoane din compunerea unui tren de marfă care transporta cărbune pe relația Motru Est - Cernele au deraiat marți, la ieșire din halta Răcari, anunță Compania Națională de Căi Ferate "CFR" SA, precizând că evenimentul feroviar va fi anchetat de o comisie de specialitate. Secția Regională de Căi Ferate Craiova va asigura transbordare cu mijloace auto, pentru pasagerii din trenurile care ar urma să tranziteze această zonă, pe relația Filiași - Coțofeni.
După scăderile înregistrate în 2019 și 2020, transportul feroviar de marfă în Uniunea Europeană a revenit pe creștere în 2021, iar România se numără printre statele cu cele mai importante creșteri anuale, arată datele publicate de Eurostat.
Locomotiva unui tren de marfă a luat foc în Caraș-Severin. Intervenții îngreunate ale pompierilor.
Grupul bulgar Bulmarket, care derulează activități de producție, transport fluvial și feroviar, distribuție și trading de carburanți, în special GPL și biocombustibil, și deține operațiuni și la Galați și Giurgiu, și-a înființat o firmă de transport feroviar de marfă în România, relevă date oficiale analizate de Profit.ro.
Date oficiale ale Ministerului Transportului arată că viteza trenurilor de mărfuri pe căile ferate din România a fost anul trecut sub 17 kilometri pe oră, adică sub cea a trotinetelor electrice, care dezvoltă în medie o viteză de 20-25 kilometri pe oră, dar pot depăși chiar 40 km/h. Majoritatea trenurilor de călători nu depășesc nici ele cu mult viteza maximă a acestor trotinete.
Un tren de marfă a deraiat, duminică, pe magistrala Caracal - Craiova, iar la această oră traficul feroviar este blocat în zonă. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dolj precizează că nu s-au înregistrat victime.
Un tren de marfă format din 16 vagoane, aparținând unui operator privat, a deraiat, sâmbătă după-amiază, între stațiile Banița și Merișor, pe secția de circulație Petroșani - Simeria, Regionala Timișoara, la ora transmiterii acestei știri traficul feroviar în zonă fiind blocat. Potrivit ultimelor informații, cei doi mecanici ai garniturii au murit.